• Home
  • News
  • News
  • Cum este un profesor bun?
Cum este un profesor bun?

Prima parte

Cred că cele mai multe posibile și variate răspunsuri sunt la întrebarea ,,Ce înseamnă să fii un profesor bun?” Răspunsul cu siguranță este diferit dacă ești elev, părinte, profesor sau din altă categorie de vârstă și pregătire.  Un elev foarte conștiincios răspunde într-un fel, un elev mai puțin conștiincios în alt fel, așa cum diferit răspunde un părinte conservator sau unul cu concepții moderne. Exemplele pot continua.

Să încercăm totuși să răspundem obiectiv, în câteva cuvinte.

Un profesor bun trebuie, în același timp, să fie foarte competent din punct de vedere profesional, cu abilități de comunicare, empatic, iubitor de cultură. Desigur, foarte important este să stăpânească foarte bine domeniul său, dar la fel de important este să poată explica conceptele, să știe să le adapteze la nivelul elevilor, să fie pasionat de ceea ce face, să poată să transmită pasiunea elevilor săi. Empatia, răbdarea, capacitatea de motivare, dragostea pentru profesie și elevi, politețea, sunt doar câteva trăsături ale unui bun profesor, alături de capacitatea de a motiva elevii, de a crea un climat pozitiv în care corectitudinea, respectul, echitatea să fie prezente. Nu în ultimul rând, un profesor bun trebuie să fie toata viața elev, dispus să învețe și să evolueze continu.

Un asemenea exemplu de profesor bun este, în Antichitatea greacă, Socrate, considerat și părintele filosofiei, cel rămas, în istorie, drept Profesorul Ideal.  Socrate era un profesor care punea întrebări, stimula elevii să gândească, să găsească răspunsuri la întrebările fundamentale despre lume, despre viață și moralitate, să reflecteze atât asupra întrebărilor, cat și a răspunsurilor. Om de mare cultură, acesta obișnuia să spună ,,știu că nu știu nimic”, cuvinte care semnificau înțelegerea unui lucru esențial, acela că învățarea nu se oprește la anii de școală .

      Un alt exemplu, de data aceasta de la sfârșitul secolului XX, este profesorul de origine boliviană Jaime Escalante. Acesta a predat matematica la un liceu din East Los Angeles, în care elevii erau, în majoritate, din categorii defavorizate. Escalante credea în potențialul fiecărui elev, chiar a celor care erau considerați ,,cazuri pierdute”. Printre metodele folosite de el se remarcă ridicarea standardelor, predând matematica avansată chiar și unor elevi cu rezultate mai slabe. Acesta era, în același timp dedicat și exigent, plin de umor, perseverent, îndemnând la autodisciplină, știind să motiveze elevii și să transmită acestora dorința de reușită. Crezând în elevi, în potențialul neexploatat al acestora, luptând împotriva stereotipurilor, Escalante, un adevărat profesor dedicat, a reușit ca elevii săi să promoveze un examen foarte greu și riguros. Mai mult decât reușita academică, Escalante a inspirat elevii, le-a transmis dorința și puterea de reușită, schimbând astfel destine. 

Munca profesorului a inspirat filmul Stand and Deliver, film pe care vi-l recomand.

Si, cum sunt multe de spus pe marginea acestui subiect, nu o sa ne oprim aici.

Incercam impreuna, in partea a doua a articolului, sa urmarim  ,, profesorul ideal” la clasa, impreuna cu elevii sai?

Reuseste sa ne convinga ?